Cu ani in urma pescuiam impreuna cu un prieten, Fredy, si la stiuca de pe mal. Era pe un lac imens, cu diferite structuri, gropi chiar si de 25 de metri. Lansam pe un platou cu iarba, adancime cca. 2 m. Toate stiucile ce le prindeam erau pina in 4 kile, naluca preferata era un Meps de 5 auriu.
Dupa ce am vazut insa in larg o rapitura grozava, unde nu puteam ajunge cu rotativa, am cumparat oscilante grele cu care sa putem lansa pina acolo. Si ce sa vezi, acolo unde apa avea pina in 7 metri, intrau stiucane de pina la 8 kile. Cea mai mare prinsa de mine avea 7, a lui fredy 8 kg, si am mai avut citeva scapate si chiar rupture in drill.
E adevarat ca trebuiau cautate, daca stateau sus, intre ape, sau jos, aproape de fund.
Era un pescuit f greu, agatam de multe ori nalucile in scoicile din prag, am daramat vreo 2 mulinete, si cindva am lasato “balta”…
Care este parerea voastra despre stiucile mari, unde stau exemplarele cu “experienta”: in mal? departe de mal? Ascunse intre cioate si foarte precaute? In apa libera si mai adanca de unde pot observa (cu ochii aflati sus in cap) tot ce se petrece in jurul lor, atata prada cit si pericolul?
O alta chestie, am citit in mai multe reviste de specialitate ca, stiuca cu cit devine mai mare nu mai este atata de haloasa, e mai greu de prins, si ca, poate „calcula“ daca i se merita consumul de energie in goana dupa o prada sau nu, in functie de marimea si distanta pina la prada. Adica, daca ii tragem o naluca mica la citiva cm de botul ei, este posibil sa o ia, dar daca e la citiva metri distanta, nu se sinchiseste sa tasneasca sa o prinda, in acest caz prada nu va compensa energia consumata.
Si aici, voi ce parere aveti?