Nesi - partea a doua-
Sa fi tot fost
ora 1 cand s-a asternut linistea la suprafata apei pentru ca in foarte scurt
timp sa inceapa vantul . Un vant subtire de la munte care ne ”mangaia duios” pe
crestetul capului, lasandu-ne fara sepci
la prima tentativa de a ridica privirea. Era asadar timpul sa spalam putina
desi , ceva in interior imi spunea ca poate n-ar fi rau sa petrecem macar o noapte
in acel loc in care rapisera „avatii”.
O scurta sedinta
de consiliu cu al meu prieten, avea sa redeschida speranta. Vestea primita de
el prin telefon conform careia o sarbatoare in familie fusese amanata pentru a
doua zi , deschisese larg portile pentru o a doua seara pe apa si pentru sansa la un somn capital. Ramasese totusi o problema pe care o avea de
rezolvat in oras insa, nu mai era una de natura a-l impiedica sa revina, asa ca urma ca eu sa raman pe balta singur cu 2 barci pentru cateva
ceasuri.
Transbordarile
dintr-o barca-n alta in mijlocul barajului, lasarea unei barci goale in pustiul apei in timp ce
cu cealalta era dus celalat capitan de vas la mal (sau adus dupa caz) , precum
si repriza de nani in barca pe care am tras-o dupa ce am reunit cele doua barci
asteptand sa se potoleasca vantul , au
semanat confuzie pe maluri facandu-i pe unii sa faca din Kolibri Albatros , si
din doi oameni cu 2 barci cand 3 in doua
barci, cand 1 cu doua barci dupa cum
aveam sa aflam ulterior. Ba unii chiar credeau ca ne-am inecat cand in barci nu se mai vedea nici o miscare de cateva ceasuri ()o barca fiind goala iar eu dormind in cealalta).
Sa fi tot fost
ora 18 cand s-a reintregit echipa dupa
ce, in cele catvea ceasuri de singuratate m-am simtit din nou ca la „venerabila”
varsta de 1 anisor , cand obisnuiam sa
dorm leganat.O pranzo-cina
copioasa si niscaiva „apa de gura” de 65
de grade (productie proprie) ne-a dat atat forta cat si curajul necesar abordarii
unei partide de seara plina de sperante la monstrii.
Eee, dar nu se
poate aborda o partida pe nocturna asa, oricum, trebuia deci ca mai intai sa ne
facem bine temele. Altfel spus , toata
zona aia in care vazuseram atacuri avea sa fie cartografiata cu jigul din toate
unghiurile posibile. Nu ne-a luat mult
sa ne dam seama de ce anume majoritatea rapelilor erau in locul ala si la scurt timp dupa s-a oprit si vantul iar, odata cu el, au inceput sa-si
faca dansul de seara avatii in zona respectiva. De data asta erau chiar avati, insa avatul pe
apa adanca, aproape statatoare si destul
de limpede s-a dovedit din nou imposibil
de prins cu atat mai mult cu cat vorbeam
de exemplare a caror dorsala pana si Falci ar fi privit-o admirativ.
Tot ceea ce am
putut face a fost sa incercam sa delimitam bine zona in care bat si sa marcam aproximativ
locurile in care rapesc cu preponderenta . A urmat apoi calibrarea „armamentului ”
si reglarea „catarii” astfel incat sa putem lansa in acele locuri si-n bezna totala cu munitia dedicata
mustaciosilor.
N-am fost chiar
gata cand se lasase intunericul si odata
cu el linistea pe apa dupa ce avatii isi
terminasera dansul. Gata, a venit
schimbul de tura ne-am zis cuminti si ne-am ridicat caciulile de pe urechile
ciulite astfel incat sa putem auzi
sunetul de sifon facut de obletii
disperati chiar si la mare distanta. Da, da , ati citi bine, caciulile chiar si
in toiul verii pentru ca, la poalele Fagarasilor, briza isi face simtita
prezenta odata cu apusul si rasaritul soarelui .
Ei, si cum
stateam noi asa cu urechile ciulite, in incercarea de a depista orice sunet,
deodata auzim ceva mai inspre mal. Era ca un fel de clipocit dar find destul de
departe (pret de vreo 3-4 lanseuri cu Thrillul mare) nu puteam distinge exact ce se intampla. Or fi
moacele in buruieni mi-am zis , da-le-ncolo, stau aici sa vina aia mari. Sa fi tot fost vreo juma de ceas de clipoceli
in mal si pauza totala in larg cand mi-am bagat picioarele in aia mari si-am
inceput sa ma apropii incet-incet de mal . Aprind proiectorul strangand din dinti in ideea
de a verifica dalele , ca sa nu nimeresc printre betele cuiva , cand, ce sa vezi, un banc imens de
obleti parcat intre buruieni , faceau
apa sa clocoteasca. Cum dalele erau libere ma apropii de ei cu maxima discretie navigand doar dupa
auz. Cand am ajuns asa, la pret de un
lanseu distanta, in timp ce cautam cu lumina rosie prin trusa dupa naluca
norocoasa care sa se descurce in jungla aia , un caras ca palma sare din apa
si-mi loveste balonul stang al barcii
atragandu-mi atentia.
Imediat dupa el apare o umbra imensa serpuind sub
apa asa la doua schioape adancime si-mi trece
pe sub barca

. Era el, era Nesi care
incepea undeva in drepta barcii si se termina in stanga ei provocandu-mi un
fior rece pe sira spinarii. Venise la
apa mica pentru o gustare de obleti panicati si parea sa nu rateze nimic din ceea ce i-ar fi incaput in gura si era
suficient de neatent incat sa nu se fereasca la timp.
Eee, dar Nesi nu
venise singur ci iesise cu familia la cina. Nici nu era mirare ca bancul de
obleti era inchis ca-n conserva . Timp
de vreo doua ceasuri , pe care le-as putea descrie ca fiind cele mai frustrante
din viata mea de pescar, am observat neputincios cum din cand in cand 3-4
valuri spargeau oglinda apei in jurul bancului de obleti aproape simultan insa
in locuri diferite.

Siroaie de adrenalina imi curgeau prin vene si la fiecare
lanseu intr-o valtoare dintr-aia spontana
asteptam socul care sa-mi bucure noaptea. Pe masura ce timpul trecea incepeam
sa-mi pierd concentrarea, parca nu mai puteam tine ritmul la mulineta. As fi
lansat in trei locuri deodata daca as fi putut , calculele de efemeride curgeau
valuri si ganduri de genul „dac-o rapit
acolo insemna ca se indreapta incolo si
daca lansez acolo naluca va intersecta
drumul lui si-l fac” m-au introdus
intr-o adevarata frenezie a lansarilor. Lumina lunii care rasarise amplifica
orice senzatie si fiecare clipa era
traita la maxim. Nici n-am bagat de seama ca partenerul meu nu e cuprins de
aceleasi senzatii decat in momentul in care ma anuntase ca la el venise Mos Ene
in vizita. Chiar si atunci l-am auzit vag si fara sa percutez ce imi spune
raspunzandu-i cu un „bine” sec . Cu fiecare lanseu si l-a fiecare poticnire a
nalucii prin buruiana tresaream si intepam in gol ca nebun. Eram atat de
conectat la naluca de la captul firului incat , daca avea sa fie muscata, cel
mai probabil m-ar fi durut pe mine. Broboade de transpiratie rece imi inundau
literalmente hainele pe tot corpul . Intradevar, in acea noapte avea sa-mi fie
frig din pricina hainelor ude in care am atipit fara sa-mi pese de nimic.
Va urma.