Inceputul povestii ar fi unul clasic, cu miercuri uitandu-ma intr-una la nivelul Po-ului datorita ploilor, cu o zi de joi in care orele de lucru nu mai treceau si eu intr-una dadeam refresh pe site-ul cu cotele Po-ului, cu plecatul de la lucru si enervat cu traficul pentru ca intr-un final, exact cand dadea sa se intunece, sa ajung pe Po.
Nivelul apei era crescut dupa cum vazusem pe net si de data asta datorita unor rafale destul de torentiale era si tulbure rau. Inca de dinainte de a ajunge la locul de pescuit am remarcat agitatia de la suprafata, motiv pentru care jumatate din drumul facut pe jos l-am alergat. Din acelasi motiv cand am ajuns acolo nici nu am apucat sa imi aprind o tigara de nerabdare sa imi arunc voblerul in apa.
Tigara nu am apucat sa o aprind nici dupa vreo 10 minute de pescuit, moment in care in timp ce faceam jaloane printre trunchiurile de copac si mizeria ce venea pe apa am un atac de toata frumusetea la suprafata apei la mai putin de 10 metri de mine. Datorita valului provocat si lansetei indoite bine de tot mi-am dat seama ca voi avea din nou de tras. De data asta, datorita conditiilor nu mi-am permis sub nici o forma un dril prelungit si am zis ca ar fi o buna ocazie sa vad cat de bine se tine echipamentul. Asa ca am tras la maxim cu o singura pauza de vreo 2 minute cand efectiv nu imi simteam bratele deja. Dupa mai putin de 25 de minute in care mi-a stat in loc inima de vreo 3 ori este la mal. Ma chinui sa ajung la el printre bolovanii care se miscau intr-una si dupa vreo alte 2-3 minute de chinuri reusesc sa ii scot capul si o parte din corp pe uscat. Din pacate sunt singur si cu chestia asta nu reusesc sa ma misc deloc. Constat ca ruleta a ramas in masina asa ca pun lanseta de-a lungul pestelui si reusesc sa il aproximez. Mi-a dat undeva intre 235 si 240 de cm ...
Ma chinui in ultimul hal sa imi fac poze, nu reusesc, intru in apa cu speranta ca voi reusi ceva ... fac o serie de poze profitand de o setare a aparatului care imi permite sa fac un numar nelimitat de poze si cand sa ma pun sa verific pozele constat ca nu mai sunt in stare sa il scot inca o data cu capul pe uscat si nici sa il tarasc pe pietre nu imi suradea. Asa ca il eliberez si doar dupa aia trec la verificatul pozelor ... GROAZNIC ... nu am prins nici o poza cu pestele intreg cand eram in apa. Cateva poze mai jos ... da ... stiu, sunt ca pasta.
Cand ies afara, dau sa imi aprind o tigara si constat ca am intrat cu pachetul de tigari in apa. Spre norocul meu tot timpul in masina se afla un pachet de rezerva cu bricheta aferenta. Trag o fuga pana la masina si ma pun sa pescuiesc pentru inca vreo 2 ore cand rapus de frig si cu gandul astazi sunt la lucru ma tirez spre casa. In cele doua ore de pescuit am mai avut un atac pe care nu am reusit sa il intep dar pe langa asta au mai fost inca doua foarte spectaculoase. Unul a avut loc cand dezgatandu-ma dintr-o creanga tripla din coada voblerului s-a agatat pe fir asa ca m-am pus destul de rapid sa recuperez voblerul la suprafata. Ei bine, in timpul recuerarii asteia la un moment dat vad un val imens in spatele voblerului, o floscaiala cat casa si lanseta indoita iarasi la maxim pentru ca in secunda urmatoare totul sa fie din nou liber ... probabil din cauza pozitiei triplelor nu am reusit sa intep cum trebuie. Vazand chestia asta bag un Norizi si dupa vreo 10-15 lansari un alt atac de toata frumusetea urmeaza cu doar vreo 2-3 secunde de dril dupa care pestele se dezgata. Pacat, sper ca data viitoare ...
In rest ce sa zic ... in sfarsit am regasit Po-ul asa cum era in urma cu cateva saptamani, cu activitate la suprafata, capturi si rateuri. Poate poate mai iasa ceva data viitoare.
Ca si concluzie care o pot trage ... am neaparata nevoie de un trepied !!!